Introducerea unei iesiri de stoc in Qubicor

Iesirile de stoc din Qubicor nu sunt doar simple operatiuni ce evidentiaza miscarile acestuia. O iesire de stoc trebuie sa fie asociata cu o comanda de vanzare sau productie iar iesirea de stoc va fi insotita de emiterea unei note contabile in cazul comenzii de vanzare. Acoperirea ambelor posibilitati faciliteaza urmarirea productiei si a stocurilor, avand si un instrument intern care permite, mai apoi transferul stocului intre diferite locatii. In acest fel, intreg fluxul activitatii este simplificat, creste productivitatea angajatilor si se pot evidentia mult mai usor aceste operatiuni, din aceeasi interfata.

Pentru a realiza o iesire de stoc, se acceseaza zona Stocuri, apoi Introducere iesire stoc. In formularul care apare, se selecteaza comanda de vanzare sau productie la care se va face iesirea produselor. Informatiile despre client si data comenzii vor fi automat introduse iar un numar de document de iesire va fi automat generat.

In lista produselor aparute singurul camp editabil este cel referitor la cantitatea receptionata, codul articolelor si valoarea lor comerciala fiind automat introduse. Prin apasarea pe butonul albastru din prima coloana a fiecarei rubrici pot fi introduse date contabile despre fiecare produs in parte precum centrul de cost, angajatul care a operat intrarea si proiectul la care se doreste asocierea stocului nou. Aceste dimensiuni contabile faciliteaza urmarirea intrarilor si iesirilor de stoc precum si costurile asociate desfasurarii activitatii intr-o locatie anume. Desigur, numarul de dimensiuni contabile este editabil, oferind astfel o maxima flexibilitate in utilizare. Se apasa butonul Salvare. Acest pas nu este obligatoriu pentru fiecare produs dar, daca este necesara evidentierea unor dimensiuni contabile care vor fi asociate distinct, este imperativ sa fie repetata aceasta procedura.

La intoarcerea in pagina deschisa anterior, se apasa pe butonul Iesire stoc. In lista va fi introdus avizul de expeditie iar documentul poate fi tiparit in PDF, daca este necesar, accesand butonul Actiuni din dreptul rubricii curente.

In momentul in care se introduce iesirea produselor aferente comenzii de vanzare, se genereaza automat si cate doua note contabile, una pentru valoare TVA si alta fara valoarea TVA, aferente fiecarui produs iesit. Acestea pot fi observate accesand zona Financiar, Note Contabile. In acest fel este simplificat nu numai fluxul logistic ci si cel financiar-contabil, nemaifiind necesara parcurgerea unor etape consumatoare de timp.

About the Author

Andrei Boiu este Inginer de Sisteme Informatice si membru al echipei de dezvoltatori Qubicor 5. Deasemenea, Andrei posteaza pe blog-ul personal http://www.adnoteh.ro/revista/

Comentariu

Your email address will not be published.